De prea multe ori aud de câţiva ani încoace “Nu am timp!”. Până acum vre-o două luni eram în aceiaşi situaţie. Nu aveam timp pentru nimic. Oricine ma invita undeva, nu aveam timp. Pentru nimeni şi pentru nimic. Am ajuns până la stadiul în care am raspuns cuiva cu “Nu am timp” la întrebarea “Da voi nu faceţi un copil?”. Lucram peste 10-12 ore pe zi la proiectele în care eram implicată. Uneori am reuşit şi 36 de ore. Şi asta în condiţiile în care nu am un “Job” şi un şef.
Ghinionul a făcut (sau norocul) ca la sfârşitul luni noiembrie să am o problemă de sănătate. Am exagerat în aşa hal cu munca încât nu mai puteam sta la calculator sau la televizor. Orice mişcare de imagine îmî dădea ameţeli. A urmat luna decembrie cu plimbări pe la doctori şi abia la mijlocul lui ianuarie mi-am revenit, după ce am luat o lună de zile tot felul de pastile.
Şi atunci am stat şi m-am gândit “Ce fel de viaţă e asta?”. Am încercat să-mi aduc aminte când am citit ultima oară o carte sau când am ieşit la film sau când am fost în oraş cu prietenii. Şi a fost destul de greu.
Am hotărât să zic STOP. Să-mi organizez viaţa în funcţie de priorităţi. Să fac alegeri.
Întradevăr timpul e acelaşi. Dar voi găsi loc pentru toate.
Nu ai timp? Nu-i nimic, îţi faci.
