Când visul cere să fie trăit

Vrei să visezi sau vrei să-ți trăiești visul? E o întrebare care te oprește în loc. Te prinde între lumi: între ce-ai vrea să fii și ce alegi să faci azi. Între ce știi că îți face inima să vibreze și realitatea pe care o trăiești zi de zi. Nu e o întrebare de pus într-un cadru motivațional, ci una care cere liniște în tine ca să-i auzi răspunsul.

Pentru că a visa e ușor. E un spațiu sigur. E acel loc cald unde nimeni nu te judecă, unde nu există eșec, unde totul e posibil și nimic nu doare. Dar și unde, de cele mai multe ori, rămâne totul doar un gând frumos. O poveste netrăită.

A trăi visul, însă, vine cu zgomot. Cu disconfort. Cu pași mici, uneori greoi, alteori nesiguri. Dar vine și cu o bucurie care nu poate fi simțită doar din imaginație. Vine cu acea senzație de „sunt aici”, de „chiar se întâmplă”, de „nu mai doar visez, ci creez”.

Și între cele două nu e mereu o linie clară. Uneori te păcălești că visezi „constructiv”, dar de fapt doar amâni. Alteori te arunci să trăiești visul dintr-un impuls și te trezești că te-ai grăbit, fără rădăcină, fără claritate.

Ce-ar fi dacă ai schimba întrebarea? Din „Ce vis am?” în „Ce sunt dispus să fac pentru visul meu azi?” Din „Cum ar arăta viața ideală?” în „Ce aleg azi care mă duce cu un pas mai aproape de ea?”

Poate că nu trebuie să te arunci din prima. Poate că nu e nevoie de pași mari, ci de gesturi mici care onorează visul tău. Un e-mail scris. O conversație începută. O oră dedicată ție. O alegere diferită.

Poate că visul tău nu e departe, ci doar n-ai privit spre el cu ochii potriviți.

Uneori, visul se schimbă. Se rafinează. Se reconfigurează pe parcurs. Dar nu moare dacă-l asculți. Dacă te lași ghidat de ce simți autentic, nu de ce „ar trebui”. Dacă nu te agăți de forma lui ideală și îl lași să prindă viață în ritmul tău.

Adevărul e că nu ești obligat să faci totul acum. Dar e nevoie să începi. Să nu rămâi captiv în fantezia confortabilă a visului netrăit. Pentru că acolo nu e nici bucuria, nici recunoașterea, nici acel „da” profund al sufletului.

Visează, da. Dar lasă visul să aibă și picioare, nu doar aripi. Să pășească, nu doar să plutească. Să simtă pământul, nu doar norii.

Poate azi e ziua în care nu doar visezi. Poate azi e ziua în care începi să trăiești visul – cu teamă, dar și cu speranță. Cu pași mici, dar și cu curaj. Cu tine, așa cum ești, dar și cu tine, așa cum ai putea fi.

Și poate, doar poate, visul tău nu cere perfecțiune. Ci doar prezență.