Nu e despre tine

N-o mai lua atât de personal. Știu, mai ușor de zis decât de făcut. Dar, de câte ori nu ai simțit că un gest, o vorbă, o tăcere chiar, s-au transformat într-un ecou dureros în tine? Ca și cum totul s-ar fi întâmplat doar ca să-ți amintească că nu ești suficient, că ai greșit cu ceva, că ai deranjat?

Adevărul e că, în majoritatea timpului, oamenii nu fac lucrurile dinadins împotriva noastră. Nu au acel plan secret de a ne face să ne simțim rău. Sunt, pur și simplu, prinși în propriile lor lupte. Poartă bătălii despre care nu știm nimic. Și, din păcate, uneori lovesc fără să vrea. Alteori, doar trec pe lângă tine cu toată povara pe umeri și nici nu realizează că te-au atins.

Când cineva te rănește cu o vorbă, întreabă-te: oare chiar vorbea cu mine, sau vorbea cu propria lui durere? Când cineva pare rece, distant, acid… poate e doar copleșit. Poate a învățat că a fi distant îl protejează. Poate nu e despre tine. Poate e despre el.

Nu spun să ignori complet ce simți, nici să scuzi comportamente toxice. Spun doar să-ți oferi spațiul de a nu le pune pe toate în spatele tău. Uneori, ceea ce simți nu e rușinos, e doar interpretat într-un film în care ți-ai dat un rol principal pe care nimeni nu ți l-a oferit.

Ce poți face diferit?

Poți să ieși, măcar pentru o clipă, din povestea personală și să te uiți la celălalt cu curiozitate, nu cu apărare. Poți să te întrebi: Oare ce trăiește el acum? Ce ar putea simți? Ce nu mi se arată?

Poți să-ți spui: Ce a spus sau făcut omul ăsta nu e o etichetă pentru mine. E o oglindă pentru el.

Poți să pui granițe, dar nu ziduri. Să asculți fără să preiei. Să vezi fără să te identifici.

Să nu iei totul personal înseamnă să-ți protejezi inima. Nu să devii indiferent, ci să fii ancorat. Să-ți amintești că valoarea ta nu depinde de stările altora. Că nu ești responsabil pentru fiecare reacție pe care o primești.

Oamenii nu te privesc prin ochii tăi. Te privesc prin filtrele lor – uneori distorsionate de propriile răni, de propriile povești nerezolvate.

Și da, uneori doare. Mai ales când e vorba de oameni dragi. Dar chiar și atunci, e important să faci un pas înapoi și să-ți amintești: nu e despre tine. E despre cum se simt ei în preajma ta, despre ce activezi fără să vrei, despre luptele lor interioare.

În loc să răspunzi cu vinovăție sau îndoială, poți răspunde cu blândețe. Cu discernământ. Cu grija de a nu absorbi ce nu ți se potrivește.

Și poate că adevărata lecție nu e să-i înțelegi pe ceilalți mai mult, ci să începi să te înțelegi pe tine mai bine.

Să nu mai pui mereu semnul egal între ce se întâmplă în afară și cine ești tu.

Tu ești mult mai mult decât interpretările tale despre reacțiile celorlalți.

Amintește-ți: oamenii vin și pleacă cu propriile povești. Tu rămâi cu a ta. Și asta e tot ce ai nevoie să îngrijești.