Viața este

Am crescut cu ideea că viața ar trebui să fie „bună”. Să fie blândă, frumoasă, liniștită. Să ne ofere răspunsuri, nu întrebări. Reușite, nu eșecuri. Claritate, nu haos. Dar viața nu are această datorie față de noi.

Viața, pur și simplu, este. Nu vine cu un manual de instrucțiuni și nici cu o etichetă care să spună „atenție, conține fericire” sau „poate provoca durere”. Viața nu se încadrează în categoriile noastre de bine și rău. Suntem noi cei care etichetăm fiecare zi, fiecare întâmplare, fiecare om.

Când ne iese ceva, spunem: „viața e bună cu mine”. Când ne e greu, schimbăm tonul: „viața e nedreaptă”. Dar poate că viața nu face altceva decât să curgă. Să se întâmple. Iar noi învățăm din mers cum să stăm în mijlocul ei fără să ne agățăm de etichete.

Poate că frumusețea vieții stă chiar în faptul că nu e nimic garantat. Că azi poate fi senin, iar mâine să plouă. Că pierdem și câștigăm. Că simțim și ne îndoim. Că avem curaj și teamă, uneori în același timp. Că nu putem controla totul, dar putem alege cum răspundem.

Viața e. Cu tot ce aduce. Iar noi învățăm, pas cu pas, să fim și noi. Să fim prezenți, sinceri, curioși. Să renunțăm la a judeca fiecare zi ca „bună” sau „rea” și să o trăim pur și simplu. Așa cum vine.

Poate că acesta e începutul unei eliberări.