Ziua 88/365
Există momente în viață când simți că îți fuge pământul de sub picioare. Când te afli între două lumi. Între două adevăruri. Sau între două minciuni. Când realitatea, privită prin filtrele tale, nu pare corectă. Dar, în același timp, nu pare nici greșită.
Sunt clipe în care nu mai știi cine ești. Pentru că o parte din tine trage într-o direcție, iar alta înspre cu totul altceva. Și niciuna nu minte. Doar că, uneori, adevărurile din tine nu se întâlnesc.
Poate că nu întotdeauna e vorba despre alegere. Poate că e vorba despre rătăcire. Despre goluri tăcute, pe care nu știi cum să le umpli. Despre întrebări care stau acolo, nechemate, dar prezente. Despre doruri care nu au nume și nevoi pe care le ascunzi chiar și de tine.
Uneori, te cauți în priviri străine. Te aduni din gesturi mici. Din semne. Din emoții care par să aducă liniște. Dar în spate, e tot neliniștea.
Poate că uneori nu e despre răspunsuri. Ci despre a recunoaște că ceva din tine nu mai știe drumul. Că te-ai pierdut puțin. Sau poate doar ai ajuns într-un loc nou, care nu seamănă cu nimic cunoscut.
Și poate că nu e nevoie să decizi, să definești, să explici. Poate că e suficient să fii sincer cu tine, măcar o dată. Să stai în tăcere, acolo unde totul pare neclar.
Nu pentru ceilalți. Nu ca să dovedești ceva. Ci pentru tine.
Pentru că uneori, cel mai greu lucru e să rămâi lângă tine exact când ai vrea să fugi.
Există momente în viață când simți că îți fuge pământul de sub picioare. Când te afli între două lumi. Între două adevăruri. Sau între două minciuni. Când realitatea, privită prin filtrele tale, nu pare corectă. Dar, în același timp, nu pare nici greșită.
Sunt clipe în care nu mai știi cine ești. Pentru că o parte din tine trage într-o direcție, iar alta înspre cu totul altceva. Și niciuna nu minte. Doar că, uneori, adevărurile din tine nu se întâlnesc.
Și atunci te întrebi: Poți să iubești doi oameni în același timp? Iar răspunsul vine greu. Nu pentru că n-ar exista. Ci pentru că fiecare răspuns deschide alte întrebări.
Adevărul e că da, inima omului e capabilă să simtă mai mult decât o iubire. Dar întrebarea nu se oprește aici. Ce faci cu această iubire? Ești sinceră? Ești prezentă? Este iubirea ta un dar sau o confuzie? O alegere sau o fugă?
Sunt momente în care iubirea pentru doi oameni nu înseamnă lipsă de loialitate, ci o fragmentare a propriei ființe – ca și cum o parte din tine vrea ceva, iar cealaltă parte tânjește după altceva. Uneori, între două iubiri, se ascunde o rană nespusă. Alteori, un adevăr nespus.
Nu e vorba doar despre corect și greșit. Ci despre onestitate. Despre curajul de a te întreba: Cine sunt eu când iubesc?
Și mai ales: Cum pot să iubesc fără să rănesc?
Nu e ușor. Dar nici imposibil.
Uneori, răspunsul nu e să alegi între două persoane. Ci să alegi să te cunoști mai bine. Să stai cu întrebările, chiar dacă dor.
Pentru că în acel spațiu dintre două iubiri, se naște, de multe ori, o versiune mai profundă a ta.
"Nu e despre claritate. E despre curajul de a rămâne cu tine, chiar și atunci când totul e în ceață."
Vrei șă știi cum am început această serie de articole? Am scris aici >> 2025: Un an de inspirație în fiecare zi
