Ce alegi când nu alegi

Ziua 185/365

Uneori nu e lipsă de iubire. Nici măcar lipsă de dorință. E doar teamă. Teamă că, odată ce deschizi ceva ce ai ținut ascuns atâta timp, nu vei mai putea să-l așezi la loc. Pentru că, în forma cunoscută, realitatea pare mai ușor de dus. Are granițe clare, roluri știute, distanțe sigure.

Așa că rămânem fiecare în locul lui. Nu din indiferență. Ci cu o atenție tăcută, care nu îndrăznește să meargă mai departe. Cu gesturi oprite înainte să atingă. Cu emoții care se simt, dar nu se spun. Cu acel aer de „există ceva aici, dar ne prefacem că nu vedem”.

Și totuși, în liniștea dintre doi oameni, se poate aduna o tensiune care apasă. Un fel de absență prezentă, care stă între cuvintele neterminate și privirile care se feresc tocmai pentru că vor să se întâlnească. Pentru că nu-i ușor să te uiți direct în ceea ce simți. Nu-i ușor să recunoști că în spatele unei relații care pare clară se ascunde o lume întreagă nespusă.

Dar nici să rămâi pe loc nu e ușor. E doar cunoscut. Un loc pe care îl știi cu ochii închiși. În care știi ce să spui ca să nu deschizi subiecte dureroase. În care știi când să te retragi, când să zâmbești, când să eviți să simți prea mult. Un loc care nu cere riscuri, dar nici nu îți mai oferă spațiu să crești.

E confortabil, dar strâmt. E liniște, dar nu pace. E stabilitate, dar nu libertate.

Și cu fiecare zi în care nu spui nimic, ceva se adâncește. Nu neapărat o ruptură, cât o distanță invizibilă, greu de trecut înapoi. O tăcere care devine zid. O reținere care devine obicei. Până când nu mai știi dacă ai ales sau doar te-ai obișnuit.

Și poate că nici nu e nevoie să decizi acum. Poate că nu toate emoțiile trebuie înțelese pe loc. Poate că adevărul nu se grăbește. Stă acolo, așteptând să fii gata. Dar măcar recunoaște-l. Măcar nu-l nega.

Pentru că sunt lucruri care nu dispar doar pentru că nu le spui. Rămân în tine, crescând în tăcere, până când nu mai e loc pentru altceva.

Și atunci nu mai e despre celălalt. E despre tine. Despre cât din ceea ce simți îți dai voie să trăiești cu adevărat.

„Între un gest amânat și un cuvânt nerostit se poate aduna o poveste întreagă."

Vrei șă știi cum am început această serie de articole? Am scris aici >> 2025: Un an de inspirație în fiecare zi

Abonează-te prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Picture of iuliana

iuliana

Îmi place să descopăr locuri noi, să surprind momente unice și să împărtășesc gânduri care, poate, te fac să vezi lucrurile altfel. Nu am toate răspunsurile (cine le are?!?), dar cred cu tărie că întrebările potrivite pot deschide cele mai neașteptate drumuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *