Cum să vezi în tine ceea ce alții văd deja

Nu știu cum e pentru tine, dar eu nu reușesc să mă văd prin ochii celorlalți, oricât mi-ar spune că sunt mai mult decât cred. Încă mă caut, încă mă îndoiesc, încă mă întreb dacă ceea ce văd eu despre mine e adevărul sau doar o poveste pe care o tot repet de ani de zile.

Mi s-a spus de atâtea ori „tu nu vezi ce văd eu în tine”. Și poate chiar nu văd. Sau poate că, într-un fel, refuz să văd. Poate că m-am obișnuit să mă definesc prin lipsuri, prin greșeli, prin ce aș fi putut face mai bine. Poate că, dacă aș schimba lentila, aș vedea ceva ce m-ar surprinde. Dar cum faci asta, când vocea ta interioară știe doar să îți arate tot ce nu ești?

Mi-am dat seama că nu există o rețetă simplă pentru asta. Nu e ca și cum, de mâine, mă voi uita în oglindă și voi vedea dintr-o dată omul bun, capabil, luminos pe care alții îl descriu. Dar poate că pot începe prin a mă întreba: și dacă au dreptate? Dacă perspectiva mea despre mine nu e cea mai corectă? Dacă am fost atât de prinsă în povestea asta despre cine cred că sunt, încât am ratat cine sunt cu adevărat?

Dacă și tu te simți la fel, știu cum e. Știu cum e să simți că nu ai făcut niciodată suficient, că mereu mai e ceva de îmbunătățit, că oamenii care te apreciază „exagerează” sau „nu te cunosc cu adevărat”. Știu cum e să simți că ai nevoie să demonstrezi mereu ceva, deși nici măcar nu știi exact cui sau de ce.

Dar uite o întrebare la care m-am gândit recent: dacă ar exista o variantă a mea care chiar merită aprecierea pe care o primesc? Dacă aș fi mai mult decât cred că sunt? Și dacă aș încerca măcar să testez ideea asta?

Nu trebuie să te convingi pe loc. Dar dă-ți voie să observi. Cum reacționează oamenii la tine? Când le-ai făcut ultima dată ziua mai bună fără să îți dai seama? Când te-ai subestimat și realitatea te-a contrazis?

Nu spun că e ușor. Dar știu că, dacă tot continui să mă privesc doar prin prisma lucrurilor pe care nu le am, nu voi ajunge niciodată acolo. Poate că nu trebuie să simt brusc că sunt suficient. Poate că trebuie doar să-mi dau voie să mă întreb: „dacă aș fi, cum ar arăta asta?”.

Și poate că, într-o zi, o să ajungem să vedem și noi ceea ce alții văd deja.