Cum ar arăta viața ta dacă, pentru fiecare zi câștigată, ar trebui să renunți la ceva esențial? Aceasta este întrebarea centrală din romanul „Dacă pisicile ar dispărea din lume”, scris de Genki Kawamura. Povestea te pune față în față cu alegeri imposibile și te invită să reflectezi la ceea ce dă sens vieții. Este mai mult decât o poveste – este o oglindă subtilă, în care fiecare cititor își poate regăsi fragmente de suflet.
Protagonistul – un om obișnuit care află că mai are puțin de trăit – este pus în fața unui târg. Diavolul îi propune să câștige câte o zi de viață pentru fiecare lucru sacrificat din lume. Alegerea sună simplă, nu-i așa? La urma urmei, un telefon, un ceas sau un film par lucruri neînsemnate în fața vieții. Dar cu fiecare sacrificiu, cartea te provoacă să înțelegi cât de interconectate sunt micile bucurii și momentele aparent banale care fac ca viața să fie ceea ce este.
Ce mi-a plăcut la această carte?
În primul rând, călătoria interioară. Pe parcursul poveștii, îți dai seama că aceasta nu este despre sacrificii materiale, ci despre ceea ce suntem dispuși să lăsăm în urmă pentru a câștiga mai mult timp. Este o poveste despre regrete, dar și despre acceptare. Cartea explorează cu delicatețe ideea că viața este o sumă de alegeri, iar fiecare decizie ne modelează nu doar prezentul, ci și ceea ce lăsăm în urmă.
Dialogurile cu diavolul sunt un punct forte al cărții. Acest personaj atipic – care îți sparge toate clișeele despre cum „ar trebui” să fie întruchiparea răului – te cucerește prin ironia și umorul său subtil. Dar dincolo de glume și observații amuzante, el scoate la suprafață întrebări incomode despre ceea ce numim viață.
Un exemplu care mi-a rămas întipărit:
— „Diavolul nu există decât în sufletele voastre, ale oamenilor. […] Cu alte cuvinte, cred că eu înfățișez viața pe care tu ai fi putut s-o trăiești.”
Această replică m-a făcut să mă gândesc cât de des evităm să ne trăim viața cu adevărat. De câte ori ne-am gândit „cum ar fi fost dacă”? Și, mai important, de ce ne este atât de frică să alegem alt drum, chiar dacă sufletul nostru tânjește după el?
Cartea pune o întrebare pe care o evităm de multe ori: cine am fi fost dacă ne-am fi ascultat dorințele cele mai profunde?
Ce poate nu a fost la înălțimea așteptărilor?
Finalul. Poate că am avut așteptări diferite. Poate îmi doream un răspuns mai clar, un mesaj care să închidă cercul. Dar tocmai această lipsă de „closure” este cea care face povestea să persiste în mintea ta. Pentru că, uneori, viața nu îți oferă răspunsuri clare. Uneori, rămân doar întrebările.
Și, de fapt, poate că asta este frumusețea acestei povești. Nu toate finalurile trebuie să fie rotunde. Unele sunt lăsate deschise pentru ca noi să le completăm. Pentru ca fiecare dintre noi să își pună propria întrebare: ce ar dispărea din lumea mea dacă aș face un târg cu regretele mele?
De ce să citești această carte?
Aceasta nu este o poveste obișnuită. Este o invitație. Dacă te atrag poveștile care îți oferă mai mult decât un fir narativ – povești care îți pun sub lupă alegerile, regretele și micile bucurii care alcătuiesc viața – atunci „Dacă pisicile ar dispărea din lume” este cartea pentru tine.
Deși este o lectură scurtă, fiecare pagină este plină de greutate emoțională. Cartea te provoacă să reflectezi: ce definește viața ta? Ce ai alege să sacrifici pentru o zi în plus? Și mai ales, ce faci cu timpul pe care îl ai deja?
Un gând cu care rămâi
La final, cartea m-a lăsat cu o întrebare care mi se pare esențială:
„Oare cum arată diavolul din sufletul meu? Și de ce continuu să-i dau formă, în loc să-l accept ca parte din mine?”
Poate că nu avem întotdeauna răspunsuri clare. Poate că regretele sunt inevitabile. Dar ceea ce contează este să ne trăim viața, cu toate imperfecțiunile ei, fără teama de a greși sau de a fi judecați.
„Dacă pisicile ar dispărea din lume” este un memento delicat, dar puternic, că tot ce avem este prezentul. Nu trebuie să așteptăm un târg cu diavolul pentru a reflecta la ce contează cu adevărat. Întrebarea nu este ce ai putea pierde, ci ce poți face astăzi cu ceea ce ai deja.
„— Diavolul nu există decât în sufletele voastre, ale oamenilor. Iar voi nu faceți altceva decât să-l zugrăviți în tot felul de forme. Într-un mod absolut arbitrar. Câteodată e negru, cu coarne și ține o furcă, alteori arată ca un dragon.
— Aha…
— Deși tare-aș vrea să regândiți imaginea în care ține o furcă. E… cum să zic… cam de prost gust.
— Da, ai dreptate. Nu-ți place imaginea aceea?
— Deloc.
— Mda, nu mă surprinde.
— Așa că, de fapt, înfățișarea mea este înfățișarea pe care voi vă închipuiți că o are Diavolul. Diavolul din sufletele voastre arată ca voi, asta e sigur.
— Dar personalitatea e cu totul diferită.
— Așa e. Și cred că asta e partea importantă. Cu alte cuvinte, cred că eu înfățișez viața pe care tu ai fi putut s-o trăiești.
— Adică?
— Adică cel puțin acel tu luminos, care nu se gândește la nimic și care poartă haine țipătoare. Care face tot ce-i trece prin minte, căruia nu-i pasă de cei din jur și care spune tot ce vrea să spună.
— Da, cu siguranță că e exact opusul meu.
— Exact. Nenumăratele tale mici regrete — aș fi vrut să fac asta, aș fi vrut să fac aia. Oare nu cumva așa ai fi arătat dacă ai fi trăit exact pe dos, luând-o pe celălalt drum? Asta cred că înseamnă „diavolesc”. Ceea ce ai vrea să devii, dar nu poți. Lucrul cel mai apropiat și, în același timp, cel mai îndepărtat de tine.
— Oare eu am ajuns bine așa cum sunt?
— Asta nu mă întreba pe mine.
— Oare o să am regrete când va veni clipa morții?”
„Dacă pisicile ar dispărea din lume”, Genki Kawamura
Te-ai hotărât să citești această carte? O poți găsi la unul dintre magazinele de mai jos.
Acest site conține linkuri de afiliat. Asta înseamnă că, fără costuri suplimentare pentru tine, pot câștiga un comision dacă achiziționezi produse sau servicii accesând linkurile de pe acest site.
