Ziua 36/365
Există un moment, poate în liniștea dimineții sau într-o seară pierdută în gânduri, când simți că ceva lipsește. Nu e foame de mâncare, nu e sete de apă, ci un gol mai subtil, o foame de sens, de trăire autentică. Sufletul nu cere mult, dar are nevoie de ceva esențial: să fie văzut, simțit, ascultat.
Îl hrănești atunci când te lași atins de ceea ce contează pentru tine. Când te oprești din alergătura cotidiană și îți permiți să simți. O conversație care îți atinge o coardă sensibilă, o melodie care îți deschide o ușă spre un colț uitat al sufletului, o carte care îți așează gândurile într-un fel în care nimic altceva nu reușește.
Îl hrănești când îți permiți să fii prezent. Nu doar să fii acolo, ci să fii cu adevărat. Să guști cafeaua fără să derulezi în minte lista de lucruri de făcut. Să privești cerul fără să te gândești la următoarea destinație. Să asculți vocea cuiva drag fără să te grăbești să răspunzi, ci doar să fii acolo, prezent, conștient de conexiunea dintre voi.
Sufletul are nevoie de frumos, dar nu de frumosul superficial, ci de acela care îți atinge un loc profund. Poate fi în natură, în arta care îți vorbește, în gesturile mici ale oamenilor. Îl hrănești când îți dai voie să simți fără să te judeci, când nu te grăbești să etichetezi fiecare emoție ca fiind „bună” sau „rea”, ci doar o lași să fie.
Poate că, în goana după răspunsuri, pierdem din vedere că sufletul nu are nevoie mereu de rezolvări, ci doar de un spațiu în care să respire. Uneori, hrana lui este liniștea. Alteori, este râsul sincer, fără rețineri. Poate fi un moment de vulnerabilitate împărtășit cu cineva care înțelege. Sau poate fi chiar curajul de a nu face nimic, de a lăsa timpul să curgă fără să-l umpli forțat cu „productivitate”.
Sufletul tău știe ce îl hrănește. Întrebarea este: îi oferi ce are nevoie?
"Sufletul se hrănește cu ceea ce îl face să simtă viața mai profund."
Vrei șă știi cum am început această serie de articole? Am scris aici >> 2025: Un an de inspirație în fiecare zi
