Răbdarea – un act de încredere

Ziua 35/365

Răbdarea nu este pasivitate. Nu este o simplă acceptare a trecerii timpului, ci o încredere profundă că lucrurile se vor așeza exact așa cum trebuie, exact când trebuie. Este diferența dintre a sta pe loc, așteptând cu frustrare ca ceva să se întâmple, și a merge mai departe, știind că fiecare pas, chiar și cel care pare inutil, face parte dintr-un întreg mai mare.

Ne grăbim să găsim răspunsuri, să obținem rezultate, să vedem schimbări. Ni se pare că a avea răbdare înseamnă să pierdem timp, când, de fapt, răbdarea este ceea ce ne oferă timpul necesar pentru ca lucrurile să se contureze firesc. Când forțăm ceva înainte de vreme, riscăm să-l primim într-o formă incompletă, una care nu ne servește pe termen lung.

În 2019 am aplicat pentru Startup Nation pe servicii fotografice. A fost o decizie grea, cu asumări serioase: mutarea firmei din București în Ploiești, asumarea angajării a șase oameni, responsabilități care mă apăsau, dar pe care eram gata să mi le asum pentru a face acel vis posibil. Am investit efort, timp, emoții, bani. Pe 27 decembrie 2019, răspunsul a venit – proiectul a fost respins. Pentru mine a fost un capăt de lume. Dezamăgirea a fost copleșitoare, sentimentul de eșec apăsător. Tot ceea ce credeam că ar trebui să se întâmple s-a prăbușit într-o secundă.

Și apoi a venit martie 2020. Pandemia. Lockdown. Totul s-a blocat. Orice șansă de a menține acel proiect pe linia de plutire, dacă ar fi fost aprobat, ar fi fost nulă. Ar fi fost imposibil să-l duc mai departe în contextul în care lumea întreagă se închidea. Ce părea o nedreptate la final de 2019 s-a transformat, câteva luni mai târziu, într-un noroc imens. Dar atunci nu puteam vedea asta.

Răbdarea este un act de încredere în viață, în procesele ei nevăzute, în ritmul pe care nu-l putem controla. Înseamnă să renunți la iluzia că trebuie să știi totul acum și să accepți că unele răspunsuri vin doar atunci când suntem pregătiți pentru ele. E ca și cum ai planta o sămânță – nu o tragi de frunze să crească mai repede, ci o uzi și ai grijă de ea, având încredere că va încolți când va fi momentul.

De multe ori, ne pierdem răbdarea pentru că avem impresia că lucrurile ar trebui să se întâmple într-un anumit fel sau într-un anumit timp. Dar poate că realitatea are un plan mai bun, pe care nu-l putem vedea încă. Poate că întârzierile, obstacolele și ocolurile nu sunt piedici, ci recalibrări.

A avea răbdare nu înseamnă să renunți la visuri sau să accepți stagnarea. Înseamnă să continui să faci ce ține de tine, fără să lași nerăbdarea să îți fure din prezent. Înseamnă să ai curajul să trăiești fără să știi totul, fără să ai toate garanțiile, dar cu convingerea că ceea ce e pentru tine va ajunge la tine. La timpul potrivit.

"Răbdarea nu este despre așteptare, ci despre încrederea că lucrurile se așază la timpul potrivit."

Vrei șă știi cum am început această serie de articole? Am scris aici >> 2025: Un an de inspirație în fiecare zi

Abonează-te prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Picture of iuliana

iuliana

Îmi place să descopăr locuri noi, să surprind momente unice și să împărtășesc gânduri care, poate, te fac să vezi lucrurile altfel. Nu am toate răspunsurile (cine le are?!?), dar cred cu tărie că întrebările potrivite pot deschide cele mai neașteptate drumuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *