Cum te vindecă timpul

Timpul nu vindecă. E un adevăr pe care l-am înțeles pe măsură ce am încercat să mă agăț de ideea că, dacă las să treacă suficient, voi uita, voi simți mai puțin, voi fi bine. Dar timpul nu face asta pentru tine. Nu șterge durerea, nu rescrie amintirile, nu umple golurile. Timpul doar curge, indiferent de ceea ce trăiești tu. Însă în acest flux constant îți oferă ceva esențial: spațiu. Și în acest spațiu, vindecarea devine posibilă.

Dacă stai să te gândești, timpul este doar un cadru în care tu alegi ce să faci cu rănile tale. Poți să le ignori, să le ascunzi sub rutina zilnică, să te convingi că nu există. Dar, la un moment dat, ele tot ies la suprafață. Poate în tăcerea unei nopți, poate într-o conversație banală, poate într-un vis care îți amintește de ceva ce ai încercat să uiți. Timpul nu rezolvă nimic dacă tu nu intri în acel spațiu și alegi să te privești cu sinceritate.

Poate ai impresia că nu te-ai vindecat pentru că încă mai doare. Că ai ratat ceva, că n-ai făcut suficient. Dar, de multe ori, vindecarea nu arată așa cum ne imaginăm noi. Nu înseamnă neapărat să nu mai doară deloc, ci să nu mai controleze cine ești și ce decizii iei. Unele răni nu dispar complet, dar încetează să-ți fie ghid.

Într-un fel, timpul este doar o invitație. Îți oferă posibilitatea să ieși din supraviețuire și să te uiți cu adevărat la ceea ce ai trăit. Să îți permiți să simți fără să fugi, să tragi concluzii fără să te judeci, să îți creezi un nou sens chiar și în mijlocul haosului.

Încă mă lupt cu ideea de a fi acolo unde sunt, fără să mă grăbesc spre un „mai bine”. Așteptările altora, dar mai ales nerăbdarea mea, mă împing mereu înainte, ca și cum vindecarea ar trebui să fie un sprint, nu un proces. Îmi dau seama că nu sunt acolo încă, că încă mă definesc prin ceea ce am pierdut, dar încerc, măcar din când în când, să privesc și spre ceea ce ar putea fi construit din tot acest haos.

Pentru tine, poate că revelația va fi alta. Poate că vei descoperi că timpul îți dă ocazia să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă. Că, odată ce trece, îți dai seama că nu mai ești aceeași persoană care ai fost atunci când ai fost rănit. Poate că vei realiza că, de fapt, nu timpul te-a vindecat, ci tu, prin alegerile pe care le-ai făcut în acest timp.

Și atunci când, într-o zi, vei privi înapoi și vei vedea că poți să vorbești despre ceea ce te durea fără să simți că te sfâșie din nou, vei ști. Vindecarea nu a venit din timp, ci din tine.