Lecțiile pe care le înveți din liniște

Ne petrecem viața căutând răspunsuri în zgomot, în conversații, în ideile altora, de parcă adevărul s-ar ascunde întotdeauna în afară. Dar liniștea – acel spațiu pe care de multe ori îl evităm – are o voce proprie, una subtilă, dar profundă. În liniște nu poți fugi de tine. Gândurile care se pierd în tumultul zilnic devin clare, emoțiile pe care le-ai ignorat își cer locul, iar întrebările pe care nu ai vrut să ți le pui devin imposibil de evitat.

Pentru mine, liniștea încă e un teritoriu necunoscut. Încă mă trezesc că vreau să o umplu. Încă există o anxietate acolo, ca și cum dacă aș rămâne suficient de mult în tăcere, ceva ce nu sunt pregătită să aud s-ar revela. Dar, în același timp, am început să înțeleg că tocmai acolo, în acea absență a zgomotului, se află claritatea pe care o caut.

Liniștea te provoacă să fii prezent. Nu există distrageri, doar tu și ceea ce ești cu adevărat. Te învață să simți. Cât de des ne ascundem de propriile emoții în conversații fără sens, în notificări, în planuri care umplu timpul dar nu și sufletul? Când liniștea se așterne, nu mai ai unde să fugi, iar asta poate fi inconfortabil. Dar e și eliberator.

Ce îți spune liniștea, atunci când alegi să o asculți? Ce ai descoperit despre tine când ai învățat să stai cu tine, fără să cauți o evadare? Pentru cineva ca mine, care încă își găsește drumul, poate că soluția nu este să forțez liniștea, ci să o las să mă găsească. Să-i ofer un loc, chiar și pentru câteva minute pe zi, fără să o judec ca fiind plictisitoare sau inconfortabilă.

În loc să o vedem ca pe o absență, poate că liniștea este, de fapt, un spațiu plin. Plin de răspunsuri, de claritate, de lucruri pe care nu le poți auzi altfel. Nu e despre a tăcea, ci despre a asculta. Despre a înțelege că uneori, cele mai importante mesaje vin atunci când nu le cauți cu disperare, ci le permiți să apară.

Poate că nu ajungem niciodată complet acolo, în acel punct în care liniștea nu mai pare un vid, ci un spațiu sigur. Dar fiecare moment petrecut ascultând în loc să reacționăm, fiecare secundă în care permitem tăcerii să existe fără să o umplem cu ceva, ne aduce mai aproape de noi înșine. Și poate că asta este lecția: liniștea nu e un gol. Este un început.